Strict Standards: Non-static method Configure::getInstance() should not be called statically in /home/fashion/public_html/cake/bootstrap.php on line 38
Trends 2012 – Tsunamiul creativ

Trends 2012 – Tsunamiul creativ

Apr 15
Trends 2012 – Tsunamiul creativ
Ovidiu Buta
Ceea ce se intampla acum in Japonia este de o tragedie fara precedent si, chiar daca vestile venite de acolo au fost ingropate repede de cele autohtone, iar lumea pare ca merge mai departe in vechiul ei stil schiop, lucrurile in mod sigur nu mai sunt ca in trecut.

Japonia, taramul mitic presarat de temple si zgarie nori si populat cu oameni pentru care logica vietii este cu totul alta decat a noastra, cu un apetit iesit din comun pentru inovatie, a generat in moda, in 1982, un tsunami creativ chiar mai puternic decat cel din 11 martie. Cei 12 designeri care si-au prezentat atunci la Paris colectiile a pus o intreaga industrie si lume pe ganduri. Omniprezentul negru si deconstructivismul, materialele nefinisate si formele care pareau ca dispretuiesc linia corpului au fost initial considerate simple experimente de cei obisnuiti sa isi hranesca ochii si garderoba cu combinatii nefiresti de culori, cu taioare cu umerii largi si fuste conice.  Dar in final toate acestea nu i-au lasat deloc indiferenti pe specialisti, iar designeri ca Issey Miyake, Kenzo, Yohji Yamamoto sau Comme des Garcons au devenit, rapid, sub presiunea presei, idolii momentului.

In mod gresit se crede ca revolutiile in moda sunt generate doar de o noua linie,  aparuta accidental, la care se rezoneaza repede si in masa. Adevarul este ca schimbarile in moda pornesc inainte de toate de la o simpla idee care pluteste in aer, deasupra muritorilor, pana cand cineva, inzestrat cu o sensibilitate iesita din comun, reuseste nu doar sa o detecteze, ci si sa o transpuna, nu in cuvinte, ci in vesminte. Revolutia generata de ideile propuse de valul japonez a fost atat de puternica incat nimic nu a scapat de efectul ei devastator. Luxul a fost confruntat de pauperismul de lux, complicatiile creative, de simplitatea logica si utilitarism, iar rozul de negru. Magazinele baroce, tapetate cu matase, au fost inlocuite in carnetele cu adrese ale fashionistelor de cele albe, austere, amintind de halele industriale de la periferie, iar manechinele din plastic au fost date jos de pe piedestaluri si au fost inlocuite, fara menajamente, de cuburi translucide imprumutate din expozitii sau simple umerase din metal.

Europa nu si-a schimbat doar hainele, ci si modul de a percepe moda. Imaginatia a reintrat in ecuatie odata cu experimentele lui Miyake, care iti permiteau sa obtii, dintr-un simplu patrat de material, o infinitate de modele in functie de gustul si fantezia fiecaruia. Austeritatea gotica a inlocuit efervescenta baroca incepand de la mesele restaurantelor si terminand cu etichetele produselor vandute in supermarketuri. Chiar si ceea ce numim astazi lux absolut, acea simplitate care se obtine doar cu foarte multi bani, talent si efort, isi are originea in aceeasi miscare de acum 30 de ani. De atunci si pana astazi au mai existat si alte valuri in moda (cel belgian chiar l-a egalat pe cel japonez, in termeni de creativitate si awareness) si probabil ca or sa mai fie multe altele pana la sfarsitul lumii (personal, ca orice optimist incorigibil, il astept inca pe cel romanesc). Dar, pana cand se va intampla acest miracol, mai bine ne ocupam de lucrurile sigure: anul viitor vom asista la o reintoarcere la tot ceea ce a insemnat Japonia pentru moda si planeta. Atat cei care comunica moda cat si cei care o creeaza vor intra din nou in arhivele celor 12 magnifici pentru a relansa intreaga lor poveste iar, intre timp, publiculeste pregatit pentru ceea ce va urma prin uluitoarea expozitie a lui Yamamoto organizata la V&A.

2012 va fi anul Japoniei sau nu va fi deloc.

Bookmark and Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>