Strict Standards: Non-static method Configure::getInstance() should not be called statically in /home/fashion/public_html/cake/bootstrap.php on line 38
Pasaport la… Dumnezeu!

Pasaport la… Dumnezeu!

Feb 26
Ramona Voicu Fotograf:Gabriel Hennessey
Ajung in tara, aterizez acum pe aeroportul Henri Coanda cu emotia cu care acum cateva luni scriam despre aterizarile pe Charles de Gaulle (vezi nr. 36 qmagazine) si, desi strabat o semiluminata strada Kisselef catre casa, ma bucur ca respir aerul romanesc si ca radioul masinii in care ma aflu, emite in limba mea materna.

Nu e patriotism de sant si nici patetism balcanic, e, pur si simplu, dor de casa. Il simti, cred, abia cand esti suficient de cosmopolit, plimbat prin toate orasele lumii si suficient de matur sau copt cat sa iubesti o tara nu „pentru ca”, ci „cu toate ca”.  Treaba mea in rubrica asta e sa-mi dau cu parerea despre lucrurile la care ma pricep, nu sa fac confesiuni despre ce-mi tipa mie fals, in afara vreunui item de fashion.  Chestia e ca nu mai am in geanta mea de 33 de ani nici usuratatea celei de la 20, nici ochelarii opaci ai aluia care crede ca daca ignori capra vecinului, ea se omoara de ciuda…

Deschid cu voluptate televizorul doar acum, cand o fac o data la doua luni si cand trivia autohtona mi se pare delicioasa ca frisca intr-o cafea nedietetica. Zapez bland, si nu nervos ca in automatismul odinioara zilnic, ascult informatia cu atentie si ingaduinta, si nu blazat, in fine, am comportamentul unui om caruia i-a lipsit „cel de acasa” si e dispus sa inteleaga orice.
Generos spus orice, pentru ca prima dezbatere pe care o vad are ca subiect castigul procesului de la Haga – insula Serpilor, insa, pana sa ma bucur ca tara asta mai si castiga, imi ingheata zambetul pe buze. Discutia se poarta in jurul firmei care va castiga in urma acestui proces si al celui care a batut palma.  Adica, ma mir eu ca moromete cand ii venea „fonciirea”, adica un roman a semnat ca o firma canadiana sa exploreze si sa incaseze petrol de sub o bucata de mare care ne apartinea tuturor si poate ne-ar fi incalzit, daca nu aragazul, cel putin umerii aplecati de umilinta? Mut pe un alt canal, probabil dintr-un instinct de autoconservare al entuziasmului meu de om proaspat revenit acasa si aud ca au devenit legale ascultarea telefoanelor, inregistrarea SMS-urilor si a mailurilor, ca masura preventiva pentru… bla, bla, bla.

Apas butonul rosu, de off, si pentru cateva secunde vad negru ecranul televizorului sau… imaginea poporului meu? Aleg sa-mi conserv bucuria intoarcerii si sa nu listez intrebarile pe care capul meu le inghesuie una dupa alta, daramite sa mai caut raspunsuri la ele.  Mai bine as fi scris despre Dita von Teese si arta la care a ridicat burlescul, despre ultima ei reprezentatie la Crazy Horse unde am vazut-o, cum o vedea Marilyn Manson in patul odata conjugal, sau despre spectacolul Pinei Bauch, un univers de balet contemporan, paralel cu al nostru… uman.

Probabil ca asa ar trebui sa fac! Probabil ca mai bine stau in banca mea, etichetata ca om care se ocupa de imagine si care consemneaza experiente vizual-estetice. Insa ma arde pe gat si am chef sa-mi rastesc revolta la gard, am chef sa-l aud si pe celalalt de langa mine, indignat si pus pe carat palme istoriei, pana-si vine in fire si se ridica din betia asta de borhot.

Citesc printre randurile online editorialele unor jurnalisti a caror penita inteapa nu doar hartia, dau telefoane ca sa-mi intretin si confirm furia, provoc, atat… nimic. Liniste. O resemnare aproape generala. O lehamite de parca as vorbi despre nu stiu ce ciuma de la capatul lumii si o stare de „sa fie la ei acolo…”

La capatul celalalt, eu, cu vocea din ce in ce mai bemol, gatuita aproape, stanjenita sigur de donquijotismul meu idealistostupid. Deci, in meniul zilei avem comentarii despre: cine cu cine se insala, cine pe cine intretine, cine cui da spaga, cine pe cine finanteaza (politic sau…), cine cu cine se aliaza si impotriva cui (in niciun caz in vreo cauza nobila), cine cu cine nu-si mai vorbeste, cine cu cine se marita (si daca da, care sunt motivele?!), cine se imbraca bine sau prost, cine e in spatele nu stiu cui, cine a mai devenit „cineva” si de ce sau datorita cui, si lista poate continua aproape in orice scara ierarhica, sociala sau de bloc.

La desert avem fie cinism, fie lehamite! Vorba filmului, „cum va place” sa serviti o halca din poporul asta, in sange sau bine prajit? N-ai chef sa participi? Sa fii complice la cizma adanc infipta in mlastina adanca a resemnarii? esti un elitist intepat, un fanfaron idealist, caruia ii pasa de aia care n-au spaga pentru doctor inainte sa moara? Dar, Doamne fereste, ce inseamna asta, sa te indigneze pensia mamei tale care a profesat 30 de ani de limba romana si a carei valoare nu acopera un dus-intors Bucuresti–Iasi cu intercity? Si cum sa te revolte ca tipa care te epileaza iti povesteste triumfatoare ca a reusit sa-si bage copilul cu spaga la gradinita din Militari? Sa-i zambesti chelnerului ca ti-a turnat apa in pahar sau sa-i multumesti cand iti pune farfuria in fata? Pai, doar il platesti, cum sa mai faci si chestii de-astea, ce, ne tragem de sireturi? esti indignat de limbajul obscen pe care il inghiti si respiri de pe strada, din trafic, pana seara cand il vezi invitat la show-uri de „divertisment”?

Pune-ti casti, ia-ti masina si ai grija sa fie una mare, cu sistem audio bun, fa bani, marita-te „bine”, cauta sa penetrezi un cerc stramt de cativa oameni care fac parte din categoria „cine e
cine”, de mai sus, straduieste-te sa-ti insusesti limbajul si preocuparile lor, nu cumva sa te dai de gol ca ai ingrijorari civice sau constiinta umana, critica-ti tara, fur-o, dar nu uita sa desfiintezi alte tari, fii autist, ce naiba, asta e singura sansa pe care o mai ai.

Cunosc oameni care sunt insule de gratie si care traiesc striviti si insular in aceasta mizerie. Oameni care si-au pastrat cartile citite in vocabular si in ochi, oameni care joaca pe scandura din pasiune, care fac poezie din viata lor, oameni tineri ale caror bloguri mustesc de talent si pertinenta, femei care merg si la coafor, si la camine de copii abandonati (si nu din strategii de Pr), oameni de publicitate care au proiecte ambitioase de educare, oameni care fac radio clandestin, dar valoros. Cine sunt? De ce nu-i cunoastem? Pentru ca sunt convertiti la decenta si, deci, la un cvasianonimat. Vocile lor nu reusesc sa acopere trivia si nu sunt vizibile pentru ca nu au Hermes si nici nu vor, ei iti pot insa recita legenda lui.

Am cunoscut recent oameni ale caror solidaritate si sensibilitate m-au atins apostolic, oameni a caror inima n-a racit o panica crizei financiare, ci, dimpotriva. Oameni carora lucrurile simple
nu li se par desuete. Oamenii astia sunt tot romani si vor ca si mine sa ramana asa. Ei se plimba pe planeta si vin cu inima lor intacta la granita. Au pasaport la Dumnezeu si nu vor interdictie. Oamenilor astora le vindeti tara, lor le expatriati sufletele, pe ei ii trimiteti in galera. Nimanui, pe motiv ca nu sunt… cool si nu fac rating.

Bookmark and Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>