Strict Standards: Non-static method Configure::getInstance() should not be called statically in /home/fashion/public_html/cake/bootstrap.php on line 38
GREEN BEANS SAU VREJUL ECO

GREEN BEANS SAU VREJUL ECO

Oct 23
  Ramona Voicu Fotograf:Gabriel Hennessey

Este „ecochic“ sa fii preocupat de salvarea planetei si pacea ei sau e a second life, in care ne dorim cu totii sa traim?

Cu intrebarea asta si cu deadline-ul din vocea seducator raraita a Florianei, mi-am inceput vacanta in maroc, o tara islamica mai pasnica decat curtea Uniunii europene! Spre amuzamentul apretat al celor care cred ca m-am prajit la soare pe marginea vreunei piscine marocane, ascultand muzica din „Casablanca” sau vizitand bazaruri cu bijuterii din argint si pietre pretioase, ma autodenunt, marturisind ca nu! am zburat spre Tanger cu o cursa air maroc care-mi facea olfactiv si vizual intro-ul intr-o calatorie estetic-alchimica, mi-a stat in gat pranzul si pe pantaloni cafeaua pe care mi-a varsat-o gratios si dintr-o miscare o stewardesa mult prea draguta spre a nu-i fi iertat miscarea. Aveam sa fiu razbunata mai tarziu de „zeul scuzelor“, pentru ca femeia a traversat de doua ori avionul pentru a-mi aduce servetelele si scuzele ei calde.

Din Tanger si pana in Assilah, un sat pierdut langa Tanger, unde oamenii deseneaza pereti si-ti fac credit uitandu-se doar la ochii si zambetul tau, m-am zgait la toate chipurile localnicilor, alimentata de toate bazaconiile pe care le aveam in cap despre arabi si femeile lor, asteptand sa-mi confirme ceea ce stiam eu despre ei. E minunat sa te inseli din cand in cand, in fata mea la o terasa pe care convenisem sa-mi intalnesc gazda, am vazut doar preview-ul celei mai frumoase prezentari rustic-boho-etno-chic, la care urma sa asist pe parcursul celor doua saptamani si pentru care etro plateste cu bani frumosi designeri grei. Diferenta dintre ce poarta marocanii si ce face etro e ca unele sunt vesminte, celelalte sunt produse.

Nu ca mi-ar displacea vreo capa etro sau un sweather Matthew Williamson, dar galabiurile lor (un fel de camasoaie-sari) au niste miscari si culori atat de vibrante incat, daca as fi un pic mai anna Piaggi la mansarda, asa m-ati identifica la urmatoarele evenimente. Felul in care femeile isi acopera capul (nu intotdeauna si fata) este atat de simplu, dar sofisticat in acelasi timp, au uneori o palarie de pai colorata pe deasupra acestor basmale, ca as fi luat bucuroasa lectii de styling la gatitul vreuneia. gentile lor sunt un fel de papornite de pai impletite in cele mai incurcate feluri, tatuajele cu henna, pe care le zaresti pe maini sau pe picioare in mers, sunt de-a dreptul fascinante, au o gratie in umerii pe care si-i tin drepti, maiestuos aproape, pielea lor e rumenita de soare mai senzual decat orice crema bronzanta la cutie.

Mi-am dorit subit sa nu-mi fi carat toate etichetele mele organice si sa nu-mi fi lasat de ani de zile agoniseala pe la boutique-urile oamenilor care fac pe lumea asta… genti! Scuza perfecta pentru astfel de crize de constiinta e… ca nu traiesti acolo! mi-am servit-o, pentru ca altfel urma una de apoplexie, si m-am consolat ca ma voi intoarce in tribul meu, unde, daca nu am geanta ultimului sezon, n-am password-ul de intrare.

Am cautat carcotas, ca un stilist de trib, bineinteles, o fisura in toata armonia aceea de culori si proportii, m-am razvratit degeaba pentru conditia acelor femei minunat invesmantate (mai cool, dragilor, decat la showuri, va asigur). Sunt mai libere si mai eco in ascultarea pe care o fac, decat noi, toate militantele glossy. nu stiu ce fruct isi pun pe fata seara contur de ochi, insa eu una nu mai vad cu aceiasi ochi politica invalida a celor care ne fac peeling abraziv pe creiere, predicandu-ne anti-islamul.

Am mancat mai bio intr-un sat marocan decat in cel mai bio resto in Paris, mi-am rasfatat simturile cu fierturi de menta dulci si parfumate, m-am rotunjit de placerea turtelor pe care le coc sub ochii tai, insa cel mai mult m-a hranit pofta lor de simplu, de back to eArTH. Poporul asta, cu femei si barbati mai cool dressed decat o gasca de editori de moda, cu plaje imense si salbatice unde mananci stridii pe hartie si bei trestie de zahar rece, poporul asta are mai multa liniste si mai mult adevar decat au stirile despre el la Cnn.

Marocul m-a invatat lectia ascultarii planetei. Nu de blanuri si E-uri are nevoie pielea sa fie frumoasa, ci de simturi intacte, trezite, ca roua de pe cactusii lor verde-gri. e un pamant pe care mi-as alerga pruncii in goana lor dupa zmeie. Surfati si la miami, dar si pe site-uri eco-awake, dati o fuga la muzeul taranului roman sa va cumparati rochii de canepa si turta dulce facuta de tarani la ei acasa, beti sampanie, dar la lumanare intr-o seara, investiti in oale de lut, cat mai sunt.

E MAI CHIC SA FII MIC!

Bookmark and Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>