Strict Standards: Non-static method Configure::getInstance() should not be called statically in /home/fashion/public_html/cake/bootstrap.php on line 38
Un nou ideal masculin?

Un nou ideal masculin?

Feb 29
Irina Markovits

 

In urma doua saptamani, New York Times publica un articol interesant despre fizicul schimbat al tinerilor manechini.

Se pare ca silueta tipica masculina – umeri lati, brate puternice, piept musculos, trasaturi faciale tipic barbatesti – a fost treptat inlocuita de versiunea barbateasca a manechinelor heroic chic: tineri inalti de peste 1.80, care cantaresc 65 de kilograme si masoara 70 cm peste solduri. Schimbarea nu a avut loc peste noapte, dar ideea este ca acum barbatii care defileaza pe podiumuri trebuie sa se conformeze acelorasi standarde ciudate care au transformat imaginea femeilor in ultimii 15 ani. 

Vor fi interesant de observat repercusiunile acestui trend asupra idealurilor noastre de frumusete masculina, dar si efectele asupra barbatilor obisnuiti. Inainte de asta, insa, haideti sa ne gandim un moment in ce fel trendul skinny a influentat perceptia femeilor asupra imaginii de sine.

Cand este vorba de frumusete, Hollywoodul foloseste drept standard industria modei. Din moment ce, incepand cu mijlocul anilor '90, manechinele au inceput sa intre la apa, si siluetele actritelor, cantaretelor si starletelor au devenit din ce in ce mai zvelte pana in punctul de a fi scheletice. Media care se hraneste din obsesiile noastre legate de celebritati (deosebit de puternice in special in randul tinerelor femei) a observat acest trend si a transformat pierderile spectaculoase de greutate ale celebritatilor (vezi Nicole Ritchie, Lindsay Lohan si Kate Bosworth) in evenimente demne de prima pagina. Mesajul "a fi slaba inseamna a fi frumoasa" a devenit obsedant, paradoxal alimentat si de dezbaterile internationale legate de tendinta catre obezitate a anumitor grupe de populatie. Ca intr-un cerc vicios, toate aceste discutii continue despre greutatea ideala sau marimea perfecta au condus la o anumita presiune in randul femeilor pentru a slabi si a se apropia de un anume ideal de frumusete corporala.

Ce se va intampla in randul barbatilor? Greu de spus, desi cred ca vorbim despre o moda care va prinde in randul adolescentilor – dar poate mai putin decat s-a intamplat in cazul tinerelor fete. Legatura dintre lumea modei si industria cinematografica este mai putin stransa, iar tendintele stilistice masculine se modifica mai subtil si mai rar decat cele feminine. Barbatii sunt mai putin interesati de moda (fenomenul metrosexual & co este departe de a fi unul de masa) si, per ansamblu, barbatii sunt judecati mai rar decat femeile in functie de aspectul lor exterior – ceea ce inseamna ca nu vor percepe aceeasi obligatie de a pierde in greutate. In plus, este ridicol sa te astepti de la un barbat de 30 de ani sa aiba un fizic pubescent.

 
Care este idealul nostru masculin?

 

Pe de alta parte, exista posibilitatea ca acest trend sa se filtreze, in timp, in randul populatiei si sa devina semi-permanent. Barbatii conectati la lumea modei deja tin cure de slabire pentru a incapea in hainele cu croieli uber-trendy (pana si Karl Lagerfeld a slabit 50 kg ca sa incapa intr-un costum de-al lui Slimane). La fel ca si in cazul manechinelor, agentiile de modelling cauta baieti din ce in ce mai supli, iar designerii (vezi Duckie Brown, Thom Brown, Prada, Marc Jacobs) trimit pe podium croieli din ce in ce mai slim-fitting.
Noul ideal masculin?

 

O alta discutie este, evident, cea legata de felul in care aceasta noua estetica masculina va modifica dorintele femeilor: ne vor placea puberii mai mult decat barbatii? (BTW, ati vazut Diary of a Scandal? Asta numai asa, ca sa alimentez discutia…)

Banuiesc ca putem doar sa asteptam si sa vedem cati din barbatii obisnuiti vor renunta la jeansii comozi si pantalonii drepti, in favoarea celor slim si cum vor reactiona revistele de moda masculine.   

 
Bookmark and Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>